Dezacord
ne cunoștem
suntem în același trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiași eu
nu ne înțelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se așeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor
în partea mea opusă
se răzvrătește voința nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îți sparge ziua cu bănuieli
și dispare în pădurile nopții
se rupe frunza din inima lemnului
mașinile aleargă pe buza câmpiei
și pasările recunosc numai zborul
restul e mersul spre moarte.
nu trebuie scrutat numai cerul
privesc cum se urcă norii pe munte
oamenii se scaldă-n promisiuni
își așază o plasă pe ochi
și altii fură nestingheriți clipele
cred că defrișările mele interioare
le port ca un blestem
al dezacordului dintre imaginea
de sub aripile tinereții
și realitatea întoarsă pe dos
din ceasul vremii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.