Peisaj de iarnă

Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau – gata să moară
Şi oameni în paltoane, grozav înfofoliţi –
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviţi.

Stau chiciurile grele pe pomi – ca în poveşti
Şi despre sărăcie se-aud prea multe veşti...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheaţă
Dar, dacă mai există – ele ne ţin în viaţă.

Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ţinutu-n care trăieşti e îndepărtat
Şi, parcă, gerul aspru ţi-a cam intrat în piept –
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheţi aştept.

Şi poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger –
Eu nu ştiu cum va fi – dar îndrăznesc să sper

Că gerul iernii aspre, în sufletu-mi cernit,
Nu va intra... căci, totuşi, mă simt prea obosit.
De va intra, iubito, eu ştiu că va rămâne –
Dar toate astea-s gânduri, ce trec de azi pe mâine.

... Cum îţi spuneam, iubito, vrăbii - gata să moară,
Stau triste şi-ngheţate în gerul de afară...
Că nu-i o vrăbioară – al tău suflet mai sper -
Şi că nu va pătrunde în al meu suflet ger...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!