Cârpesc cerul
Cârpesc cerul cu petece de dor
Și ud pământul cu lacrimi amare
Sap o fântână și n-o mai termin,
A căzut în ea Carul Mare.
Aleargă frenetic orele-albastre
Hulpav, în delir așteaptă pustiul,
Mă-nvârt în cercul de astre
Parc-aș fi increatul, întâiul.
M-a cucerit răcoarea stelelor
Și zborul paserii spre infinit,
Nemuritoarea amforă virgină
Am îngropat-o pe veci în zenit.
Demonii ridică securea cu drag,
Capul despicat de trup să mi-l taie
Să-l pună iubitei în prag,
Ca trofeu pentru fata bălaie.
Pe valuri care vin și se sparg
De stânci sterpe, pustii și deșarte,
Nacela și viața așteaptă în larg
Să-și croiasă un drum mai departe.
Never more, așa, never more,
Cu nava ce viața ne-o poartă
Prin ani, prin clipe, prin ore
Ne croim din minuni altă soartă.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.